Creștinismul și renașterea.

Alo dragii mei,

pe un forum creștin am pus întrebarea cum gândesc creștinii despre renaștere. Am primit un răspuns de la TamLin care cred că merită să fie citit .... Am întrebat și pot pune aici acest răspuns - bucurați-vă!

Cu drag,

brah


Salut brahbata!

Creștinismul bisericesc din zilele noastre respinge, cel puțin oficial, doctrina și realitatea așa-zisei reîncarnări.

Cu toate acestea, mulți creștini din afara bisericilor o consideră ca fiind o parte esențială a doctrinei creștine.

Conform convingerii mele de urmaș liber și neatârnat al lui Hristos, atașat în mod unic de Hristos, o consider adevărată, în orice caz foarte probabilă, logică, binevoitoare și dreaptă.

La începuturile creștinismului, reîncarnarea a fost unul dintre "stâlpii" întregului edificiu al credinței.
Fără ea, "creștinismul" ar fi fost lipsit (și chiar a fost lipsit) de orice logică.

Căci cum ar fi putut un Dumnezeu binevoitor să dea linguri de aur unui om și numai cârpe de foame altuia în presupusa sa unică (!!!) viață pe pământ?

Prinții și teologii Bisericii primare, precum Origenes, Basilide sau Sfântul Grigorie, au învățat, desigur, reîncarnarea sufletului.

În mod oficial, după Conciliul de la Nicaa (primul mare conciliu din istoria Bisericii) din 325 - dar, după cum se poate presupune, chiar și înainte de acesta - a început modificarea deliberată sau chiar eradicarea pasajelor nepopulare sau neînțelese din scrierile Noului Testament, inclusiv a celor referitoare la reîncarnare.

Abia la cel de-al cincilea conciliu de la Constantinopol, în 553, reîncarnarea a fost în sfârșit "abolită"!!!

Corectorii numiți de autoritățile ecleziastice special în acest scop erau autorizați să corecteze textele scripturale în sensul a ceea ce era considerat corect conform conducătorilor ecleziastici din acea vreme.
Este probabil ca numeroase pasaje din Noul Testament referitoare la doctrina reîncarnării să fi fost eliminate în acea perioadă.

Unul dintre cei mai faimoși "Părinți ai Bisericii" -Origenes- a fost unul dintre cei mai mari savanți și experți în Biblie pe care "creștinismul" i-a cunoscut vreodată.

El era un om de știință care a câștigat toate onorurile lumești ale lumii educaționale grecești din acea vreme și este, de asemenea, singurul care a prezentat doctrina creștinismului și literar, sub forma unui sistem filosofic închis.
Pentru a-și întemeia toate afirmațiile pe o bază biblică largă, el și-a pregătit o ediție de text cuprinzătoare a Vechiului Testament (Hexapla), astfel încât să-și poată raporta întotdeauna învățăturile la această bază.

Pe lângă greacă, el a stăpânit și ebraica (limba textelor originale ale Vechiului Testament) și chiar a învățat limba maternă a lui Iisus, aramaica, pentru a putea citi textele originale ale celor care l-au cunoscut personal pe Iisus și care i-au consemnat viața și învățăturile.
Astfel, Origen poate fi numit, fără exagerare, un erudit universal de renume mondial.

El este un martor al celei mai înalte cunoașteri creștine și un profesor preeminent al acesteia.
Moștenirea sa literară reprezintă, până în secolul al XX-lea, cea mai cuprinzătoare și profundă dezvoltare a Bibliei. (din introducerea cărții Origen diamantul de Robert Sträuli, 1987).

În De principiis, așadar, Origen susține destul de direct principiile karmei și ale reîncarnării. Acolo se spune, de exemplu: "Nu există nici un fel de "neam":

Dacă cineva vrea să știe de ce sufletul uman ascultă de bine o dată de bine și de rău altă dată de rău, trebuie să caute cauza într-o viață care a precedat viața actuală. Fiecare dintre noi se grăbește spre desăvârșire printr-o succesiune de vieți. Suntem sortiți să ducem vieți mereu noi și mereu mai bune, fie pe pământ, fie în alte lumi. Devotamentul nostru față de Dumnezeu, care ne purifică de tot răul, înseamnă sfârșitul renașterii noastre.

Și în alt loc scrie: "Întotdeauna am fost în viață:

Din cauza atracției pentru rău, anumite suflete iau trupuri, mai întâi unul uman. Apoi, după ce le-a expirat durata de viață ca ființă umană, din cauza unor dorințe iraționale, ele se transformă într-un corp animal, de unde se coboară la nivelul plantelor. Din această stare se ridică din nou, trecând prin aceleași etape, și se întorc în locurile lor cerești.

Astfel, potrivit lui Origen, scopul final al întregii vieți în lumea materială este ca sufletele să se purifice și să se înnobileze prin multe încarnări, până când toate, prin ascultarea poruncilor lui Iisus și prin dragostea și devotamentul lor față de Dumnezeu, se vor întoarce în cele din urmă la comuniunea eternă cu Dumnezeu:



Căci Dumnezeu îndrumă sufletele nu numai în vederea, să zicem, a celor cincizeci sau șaizeci de ani ai acestei vieți pământești, ci spre eternitatea infinită; căci El a făcut substanța spirituală incoruptibilă și legată de El însuși, iar sufletul rațional nu este exclus de la vindecare ca și cum ar fi limitat la viața de aici de pe pământ....
Această [întoarcere la Dumnezeu], însă, nu trebuie imaginată ca o întâmplare bruscă, ci ca una treptată, care are loc pas cu pas, în decursul unor perioade de timp nenumărate și infinit de lungi, procesul de ameliorare fiind încet-încet, unul câte unul... ; unii grăbindu-se înainte și străduindu-se să ajungă mai repede pe culmi, alții urmând la mică distanță, iar alții rămânând mult în urmă; și astfel există nenumărate etape de progres care ajung de la dușmănie la împăcarea cu Dumnezeu, iar la sfârșit există ultimul dușman, care se numește moarte și care este și el distrus, pentru a nu mai fi dușman.


Această ultimă afirmație se referă la pasajul biblic 1 Cor. 15:26, pe care Origen îl explică în felul următor:

Distrugerea ultimului dușman trebuie însă înțeleasă în așa fel încât nu substanța sa creată de Dumnezeu este cea care piere, ci voința sa ostilă, care nu provine de la Dumnezeu, ci de la el însuși. El este astfel distrus, nu pentru a nu mai fi în viitor, ci pentru a nu mai fi dușman și moarte în viitor.

Astfel, putem rezuma:

Cunoașterea reîncarnării era așadar cunoscută în mediul lui Iisus, astfel încât el a putut să o presupună ici și colo în învățăturile sale.
Aceasta este, de asemenea, una dintre cele trei explicații posibile pentru care nu s-au transmis atât de multe informații despre acest subiect.

O a doua explicație este că această tradiție nu era în interesul bisericii, motiv pentru care majoritatea mărturiilor au fost păstrate în afara Bibliei, în așa-numitele apocrife (= scrieri ascunse).

Iar o a treia explicație imaginabilă este indicată de părintele bisericesc Ieronim, de la care se transmite următoarea frază:

"Doctrina celei de-a Doua Veniri a fost proclamată pentru cei puțini încă din cele mai vechi timpuri, ca o credință transmisă, care nu a fost proclamată public".
(Ieronim, Epistula ad Demetriadem, citat în K. O. Schmidt, Kehret wieder Menschenkinder, Bonn 1970, p. 42),,[/color]

ceea ce, de asemenea, are sens:

O comunitate, care vrea să ajute o împărăție a păcii sau o "împărăție a lui Dumnezeu" pe pământ să pătrundă, nu trebuie să se piardă în speculații despre reîncarnare, nici îndreptate spre trecut, nici spre viitor.

Este de conceput o combinație a tuturor explicațiilor posibile.

Salutări

TamLin